MEDIAWISE SOCIETY

Schimbă lumea cu o memă!

Imagine cu două femei tinere la un protest implicare civică

 

MEMĂ (sg.) / MEME (pl.): o imagine, un videoclip, un text etc., de obicei, de natură umoristică, copiată și răspândită rapid de către utilizatorii online, adesea cu mici variații. (Oxford Living Dictionary)

Poți lansa dezbateri sau poți promova cauze sociale serioase cu o MEMĂ? Ai putea crede că nu. Și totuși, dincolo de componenta ei umoristică, MEMA – ca și alte instrumente de comunicare online familiare mai ales utilizatorilor tineri – poate fi folosită la creșterea implicării civice online a acestora.

Mediawise Society în parteneriat cu ActiveWatch vor dezvolta pachetul de învățare și implicare civică onlineEducație Media pentru Cetățenie Activă’” la care, cu sprijinul Consiliului Național al Elevilor, vor participa cel puțin 40 de tineri cu vârste între 14 și 19 ani din toate regiunile țării. Ne propunem ca tinerii să dezvolte competențe noi de analiză critică și creație media, care să-i ajute să se implice în acțiuni civice și de apărare a drepturilor omului folosind instrumente de comunicare online familiare precum MEMA, dar al căror potențial civic rămâne încă neexplorat.

Deși folosesc media digitale mai mult de 4 ore/zi, iar platformele online le oferă oportunități de implicare civică, tinerii tind să nu folosească platformele de socializare online favorite cu acest scop. Datele Barometrului de Opinie publică European Youth 455 publicat în 2018 arată o implicare civică slabă a tinerilor – doar 27% dintre tinerii români s-au implicat în activități de voluntariat pe parcursul unui an de zile și doar 32% au participat măcar o data la acțiuni civice organizate de organizații neguvernamentale.

La aceasta se adaugă competențele digitale scăzute în condiții de informare online: doar 16% dintre tineri verifică actualitatea informațiilor, 14% dintre ei verifică cui aparține site-ul unde apare informația, doar 10% verifică cine e autorul informației și doar 4% verifică cine are de câștigat din publicarea articolului – informații din cercetarea ”Conectat la media. Interacțiunea tinerilor din România cu media” (Velicu, Fotiade, 2018).

Implicarea civică este strâns legată de educația pentru solidaritate și empatie, care lipsește sau este rar întâlnită în pregătirea pentru viață a copiilor. Cursul de educație media și digitală pe care îl propunem va folosi metode de învățare colaborative, care încurajează solidaritatea și empatia. Pe tot parcursul colaborării noastre, vom invita tinerii să analizeze și să reflecteze asupra a ceea ce fac pe internet în fiecare zi dintr-o perspectiva mai largă, mai incluzivă, cu tot ceea ce presupun experiențele lor online, inclusiv conștientizarea drepturilor lor digitale și de participare civică.

După curs, tinerii participanți în proiect vor identifica intervenții civice concrete pentru drepturile omului, precum accesul egal la educație, dreptul la locuire, egalitatea de gen, libertatea de exprimare, în care se vor implica folosind instrumente de comunicare online cu care sunt deja familiarizați, dar cărora nu le-au descoperit încă potențialul civic (MEME, de exemplu).

NU vrem să limităm inițiativa noastră doar la tinerii participanți în proiect. Așa că vom strânge bunele practici dezvoltate în proiect în Ghidul de Îndrumare Online pentru Educație Media și Cetățenie Activă, care va fi disponibil online sub formă de resursă educațională deschisă. Astfel, alți profesioniști din educație sau care lucrează cu tineri în diverse situații de învățare informală (e.g. la bibliotecă) vor putea să reproducă acest tip de intervenție civică.

  • Educația media este educație civică.
  • Solidaritatea și empatia sunt piloni ai dezvoltării în comunitate.
  • Mai multă gândire critică înseamnă mai multă democrație.

Resurse:

Pe măsură ce proiectul va progresa, vom publica aici două resurse ce pot fi utile profesioniștilor din educație (și nu doar) pentru a putea reproduce acest tip de intervenție.

Tonul face activismul - eveniment online

implicare civică tineri Youtube

Pe 20 septembrie am avut o discuție așezată despre tonuri și nuanțe în implicarea civică a tinerilor din România. Invitații noștri au fost tineri, creatori sau curatori de conținut digital, profesioniști din domeniul educației și din mediul ONG care au vorbit despre despre strategiile, constrângerile (percepute sau reale), dar șidespre oportunitățile activismului online pentru generația Z. Poți urmări înregistrarea pe Youtube!

Cursurile de activism civic online

15 tineri pe Zoom participa la cursul de activism civic

Cursul de educație media și activism civic online s-a desfășurat în trei serii, cu tineri participanți din 13 județe din țară. Cu ajutorul formatorilor Nicoleta Fotiade și Ionuț Codreanu, tinerii au explorat strategii și instrumente care să ajute trecerea de la utilizator media la cetățean digital și au căutat împreună soluții creative pentru a crește implicarea civică în comunitățile noastre.

Participanții au învățat câte ceva despre contextul online – felul cum funcționează rețelele de socializare, algoritmii, bulele de informație si cum le sunt folosite datele personale, cum își pot crea un mesaj, de ce anume trebuie să țină cont. Alte teme discutate au fost cyberbullying și mesajele jignitoare, dar și propagandă ca formă de comunicare, avantajele și dezavantajele ei, în ce măsură o campanie de call to action poate fi considerată o formă de propagandă bună sau rea. Și desigur, s-a vorbit și despre căutarea vocii și a tonului în activism.

Ce i-a motivat pe tineri să participe la cursuri?

Din păcate doar în clasa a 7-a am reușit să aprofundez mai bine noțiunile ce țin de educație civică, iar de atunci nu am mai avut ocazia, cel puțin nu într-un mediu unde să dispun de trainer și toate materialele necesare la liceu. Din totdeauna m-au atras acțiunile civice și cele care pot ajuta oamenii și comunitățile de oameni, de aceea încerc să ma înscriu la cât mai multe voluntariate și activități. Îmi doresc ca până la finalul acestor ateliere să reușesc să schimb in bine ceva sau măcar să am o idee mai clară asupra lucrurilor pe care vreau să le schimb și cum. Sunt nerăbdătoare să particip la aceste ateliere.” – Mihaela, Galați

Am mai participat la evenimente civice în trecut, îmi place sa aflu de problemele altora și chiar cred că prin implicare putem face auzite problemele adesea băgate sub preș. Vreau să aflu care sunt dorintele celorlalti participanți și să îmi împărtăsesc experienta personală din ultimii ani.” – Teodora, Arad

Îmi doresc să știu mai multe despre ce înseamnă să fii activist. Simt că am puterea să fac ceva cu însemnatate pentru comunitatea mea, dar am nevoie să știu de unde să încep. Mă găsesc des în poziția de apărător al minorităților și consider că e timpul să o duc un pas mai departe dacă e posibil.” – Elena, Galați

Vreau sa învăț să am o voce și la randul meu apoi, sa învăț alți tineri mai timizi să își exprime liber punctul de vedere.” – Denisa, Călărași

În media:

  • RADIO ROMÂNIA CULTURAL – Știința 360 – 20 septembrie 2022 – Interviu cu Nicoleta Fotiade despre evenimentul Tonul face activismul disponibil aici.
  • RADIO ROMÂNIA CULTURAL – 5 septembrie 2022 – articol despre lansarea proiectului disponibil aici.
  • RADIO ROMÂNIA CULTURAL – Cafeneaua de știință – 3 octombrie 2022 – articol despre lansarea proiectului disponibil aici.
  • RADIO ROMÂNIA CULTURAL – Știința 360 – 12 ianuarie 2023 – Interviu cu Anca Velicu despre cercetarea Implicarea civică a tinerilor disponibil aici.
  • ROMÂNIA POZITIVĂ – 30 ianuarie 2022 – Raport de cercetare: „Implicarea civică a tinerilor văzută prin ochii lor” disponibil aici.
  • RADIO ROMÂNIA CULTURAL – Știința 360 – 1 mai 2023 – Interviu cu Nicoleta Fotiade despre lansarea ghidului Educație media pentru implicare civică disponibil aici.
mai 1, 2023

Interviu la Radio România Cultural: educație media pentru implicare civică

Nicoleta Fotiade povestește într-un Interviu la Radio România Cultural în emisiunea Știința 360 despre experiența de lucru cu liceeni și ghidul de educație media pentru implicare civică dedicat profesorilor
aprilie 4, 2023

Cum arată activismul online? Exemple de la tineri de liceu

Tinere și tineri de liceu au povestit din experiențele lor de implicare pentru cauze diverse – de la bursele elevilor, criza climatică până la drepturile LGBTQ+ în raportul ”Implicarea civică a tinerilor văzută prin ochii lor” realizat de Anca Velicu
martie 8, 2023

De ce unii tineri preferă să nu se implice online?

Atunci când vrei să îți faci vocea auzită online apar și multe provocări. Din cauza acestor provocări, unii tineri au ales să nu se implice online, în timp ce alții au găsit moduri de a depăși provocările, ca să poată face o schimbare în bine în comunitățile lor.
ianuarie 29, 2023

Implicarea civică a tinerilor in infografice

Una din realizările importante pentru noi în 2022 este cercetarea ”Implicarea civică a tinerilor văzută prin ochii lor” a Ancăi Velicu, și am aflat o mulțime de lucruri interesante despre realitatea tinerilor, despre cât de diverși sunt și cum îi putem susține să-și facă vocile auzite
ianuarie 13, 2023

Implicarea civică a tinerilor – interviu la Radio România Cultural

Una din realizările importante pentru noi în 2022 este cercetarea ”Implicarea civică a tinerilor văzută prin ochii lor”. Anca Velicu a povestit mai multe despre rezultatele cercetării la emisiunea Stiinta 360 de la Radio România Cultural.
septembrie 8, 2022

Tonul face activismul – discuție online

Schimbă lumea cu o memă. O discuție online despre tonuri și nuanțe în implicarea civică a tinerilor din România. 90 de minute alături de tineri, creatori sau curatori de conținut digital, profesioniști din domeniul educației și din mediul ONG.
iunie 14, 2022

Poți lansa dezbateri sau promova cauze sociale cu o memă?

Lansăm proiectul ”Schimbă lumea cu o MEMĂ! Educație media pentru Cetățenie Activă”. Ne propunem ca tinerii să dezvolte competențe noi de analiză critică și creație media, care să-i ajute să se implice în acțiuni civice și de apărare a drepturilor omului folosind instrumente de comunicare online familiare precum memele, dar al căror potențial civic rămâne încă neexplorat.

Proiectul este derulat de Mediawise Society în parteneriat cu ActiveWatch, cu susținerea Consiliul Național al Elevilor și beneficiază de o finanțare în valoare de 50.195,35 euro, prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă

Proiect derulat de:

Abonează-te la newsletter

Înscrie-te la newsletter-ul Mediawise pentru a rămâne la curent cu ultimele noastre proiecte, evenimentele și ateliere.

DONEAZĂ!

Mediawise Society nu dezvoltă doar proiecte de educație media, ci intervine strategic și investește într-un program educațional incluziv pe termen lung!

Vezi proiectele noastre