Ieri, la dezbaterea despre opționalele de educație civică de la Ministerul Educației, am punctat pe scurt importanța educației mediatice pentru implicare civică. Citește mai jos o parte dintre argumente, alături de o fărâmă de istorie recentă a unui opțional de educație mediatică la liceu. 

Orice om peste 35 de ani, care se folosește de Internet și de dispozitivele mobile ca să ia parte la deciziile din sfera publică cetățenească sau ca să atragă atenția la derapajele instituțiilor, știe bine ce diferență face această nouă realitate socio-culturală față de acum, să zicem, 20 de ani.

Atunci n-ar fi fost posibil să verificăm informații online, să comunicăm cu instituțiile statului, fără să stăm la coadă. Să promovăm modele de implicare civică și să ne asociem sau să schimbăm opinii într-o agoră publică ad-hoc. Să creăm și să transmitem mesaje care să ajungă (uneori) la mii și zeci de mii de oameni, fără să fim parte din nicio instituție media. Mă rog, în România agora suferă pentru că schimbul de opinii de multe ori scapă în derapaje de limbaj și de comunicare crunte. Mai avem de învățat.

Dar să revin. Cetățenii de azi – dacă au acces la Internet și vor să se implice civic – au la îndemână un instrument care în urmă cu 20 de ani era doar un vis.

Și totuși, știu copiii și tinerii de azi – viitorii cetățeni – cum să se informeze online? Cum să verifice credibilitatea surselor online? Își cunosc drepturile și libertățile în mediul online, cum ar fi dreptul la viață privată? Le respectă pe ale celor cu care interacționează pe forumuri și rețele de socializare online? Sunt utilizatori responsabili atunci când comunică online?

Dacă știu, nu prea au învățat asta la școală. Pentru că programa existentă pentru competențe mediatice nu este actualizată în acest sens.

Opțional de educație mediatică

Opționalul „Competență în mass media”, de pildă, este în programa școlară pentru liceu (aria curriculară „Om și societate„) din 2004. Este unul din rezultatele primului proiect de educație media pe care l-am coordonat la ActiveWatch, cu îndrumarea lui Mircea Toma acum 13 ani. Pe lângă introducerea opționalului în programa școlară – și aici sprijinul Ministerul Educației a fost indiscutabil – 120 de profesori au fost pregătiți să-l predea și manualul elevului și ghidul profesorului au fost editate.

În principiu, educația pentru competențe media poate fi făcută cu succes intradisciplinar. Are relevanță pentru aproape toate disciplinele studiate la școală. Opționalul de „Competență în mass media„ pune accent pe educație civică. Pe drepturile omului – dreptul la informare și la liberă exprimare, drepturile minorităților, pe participare socială, pe rolul instituțiilor media și al jurnalistului într-o democrație.

De-a lungul timpului, aproximez că opționalul a fost predat în câteva sute de licee. Oricum, nu în atât de multe, cât ar fi fost posibil. Motivele nu țin de lipsa de interes a elevilor. Ci mai degrabă de o mulțime de piedici care stau în calea opționalelor, în general: programă încărcată, norme din trunchiul comun de completat în defavoarea opționalelor, părinți care insistă să li se predea copiilor doar matematică și română (din teamă să nu pice examene), oferta de opționale nu ajunge la elevi șamd.

Nu știu în câte școli este predat opționalul astăzi. Încă mai primesc mesaje (ce-i drept, rare) de la profesori care întreabă de manualul elevului sau ghidul profesorului. Semn că ceva se întâmplă. Din păcate, aceste informații (statistica opționalelor predate) nu sunt publice pe site-ul Ministerul Educației. Cel puțin eu nu le găsesc.

Câteva capitole sunt integrate și în trunchiul comun, la disciplina Studii Sociale, clasa a XII-a, specializarea Științe Sociale. Obiectivele de învățare și conținutul opționalului trebuie actualizate însă. La fel și materialele suport produse acum 13 ani.

Educație mediatică în pas cu schimbările din societate

Domeniul comunicării mediate este foarte versatil. Iar tehnologia care evoluează în ritm rapid contribuie mult la această versatilitate. Vorbim deja despre convergența mediilor tradiționale cu cele digitale.

Acum 13 ani, nu foloseam Internetul atât de mult pentru informare și socializare. Nu eram așa de mobili, cum suntem acum. Nu aveam smartphone-uri și tablete. Azi poți să publici poze online din vârful muntelui Fuji în Japonia, căci găsești rețea.

Având în vedere tocmai această mobilitate, universalitate și capacitate de schimbare din domeniul tehnologiei și comunicării mediate, investiția în actualizarea opționalului de educație mediatică pentru liceu va fi binevenită, dar nu va fi de ajuns.

Poate că un cadru general de formare pentru competențe mediatice (inclusiv, digitale), pe care învățătorii și profesorii să-l adapteze în funcție de schimbările din media și de nevoile elevilor – participarea civică fiind una dintre ele – ar fi mai potrivit. 

Dar ca să poată folosi acest cadru de formare, indiferent de disciplina pe care o predau, cadrele didactice trebuie să se pregătească, să obțină competențe mediatice. Orice discuție despre reforma curriculum-ului nu poate avea loc fără discuția despre pregătirea celor care pun în practică oferta curriculară. Iar pregătirea ar trebui să înceapă încă din stadiul formării inițiale.

Nu este vorba doar de cunoștințe și abilități, ci și de schimbarea atitudinii. De pildă, prea mulți profesori resping Internetul și au convingeri puternice despre presupusa influență negativă pe care media o au asupra copiilor „vulnerabili”, fără să fi făcut o minimă documentare.

În decembrie anul trecut, am trimis o scrisoare domnului ministru Adrian Curaj în care ceream să ia în considerare politici de formare a cadrelor didactice pentru competențe mediatice. Aproape patru luni mai târziu, Mediawise și susținătorii propunerii sale încă așteaptă răspunsul domniei sale.

Și ieri la întâlnirea de la Minister nevoia de formare a profesorilor pentru competențe mediatice a fost enunțată de o bună parte dintre vorbitori, chiar dacă nu veniseră acolo să susțină educația mediatică. Pentru că, așa cum spuneam, noile realități media în care cresc copiii au consecințe pentru toate dimensiunile educației și participării civice.

În aceeași notă, mai poți citi și poziția Mediawise despre modul limitat în care este definită competența digitală în curriculum și în profilul de formare al absolventului.

Câteva idei generale suplimentare culese din dezbaterea de astăzi:

• Elevii ar trebui să-și aleagă opționalul individual, indiferent de clasa la care aparțin. (Foarte de acord). E nevoie de o schimbare de cadru, pe care Ministerul Educației și-a notat-o;
• Este de dorit complementaritate între educația civică formală și cea non-formală;
• Pentru o mai bună punere în practică a opționalelor pentru educație civică, ar trebui promovat parteneriatul profesor-părinte-elev. Educația civică are loc și în familie, nu numai la școală;
• Majoritatea opționalelor care țin de educație civică sunt prezente în ofertă în urma parteneriatelor cu organizațiile non-guvernamentale. Diverse capitole sunt integrate în discipline din trunchiul comun.

* Dezbaterile societății civile cu privire la rolul școlii în formarea tinerilor cetățeni – disciplinele opționale, organizată de Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.