Mediawise continuă să lucreze cu succes în Republica Moldova. În România, ne lipsesc oportunitățile și susținerea financiară să ne punem expertiza de educație media în practică.
Publicăm resurse educaționale Mediawise cu muncă voluntară. În ultimii doi ani, am pus în practică o parte din expertiza noastră de formare și curriculum de educație media pentru ONG-uri partenere – Funky Citizens, Techsoup România, Expert Forum și câteva școli bucureștene (private). Le mulțumim pentru încredere și susținere.
Totuși, cea mai mare parte a expertizei noastre de educație media este pusă în practică în Republica Moldova, într-un program sistematic de formare a formatorilor pentru bibliotecarii moldoveni.
Potențialul bibliotecii este uriaș când vine vorba despre educație media, tocmai datorită diversității celor care se întâlnesc în spațiul ei.
Copii și tineri, părinți, pensionari, chiar și angajați din administrația publică locală au luat parte la acțiunile de educație media organizate din februarie și până acum de bibliotecari, după cursurile Mediawise din acest an, de la Chișinău – “Educație Mediatică la bibliotecă”.
Miercuri, am încheiat a doua ediție a acestor cursuri cu durata totală de 40 de ore față în față.
Participanții învață să pună consumul mediatic în context cultural și social și să reflecteze la modul cum folosesc media, înainte de a trece la metodele de deconstrucție a mesajelor mediatice (sub formă de text sau imagine) și de exersare a metodelor de receptare critică a mesajelor media.
Exersează tehnici de interviu și de pregătire și redactare a unui text media și învață cum să faciliteze educația despre media în contextul bibliotecii.
Primează modelul participativ de educație media. Insistăm pe dialog și reflecție, autoanaliză și metode interactive de lucru cu cei din comunitate.
O bună parte a cursului conține activități de evaluare a progresului bibliotecarilor și de feedback și reflecție pentru acțiunile din afara cursului.
E minunat să văd cum încep să apară tot mai multe situații de învățare despre media în toată Moldova. Cum, în unele locuri, bibliotecarele reușesc să integreze acțiuni de educație media într-un context mai larg de învățare. O soluție eficientă de a atrage cursanți și de a menține instruirea pe termen mediu și lung la bibliotecă.
Un bun exemplu este proiectul “Satul în imagini” al Olgăi S. de la Biblioteca Publică Scoreni. Copiii sunt implicați în colectarea fotografiilor-document, în prelucrarea lor și redactarea legendelor. Sau proiectul Alionăi M. de la Biblioteca Publică Raională Ungheni – “Povești digitale pe blog” – cu contributori-bibliotecari din mai multe sate și raioane, cu care Aliona organizează sesiuni de educație media permanente.
Toate aceste proiecte sunt cu atât mai valoroase cu cât investiția în educație media în regiune este încă slabă. Chiar mai slabă în România, față de Republica Moldova în prezent.
Atât educația formală, cât și cea alternativă suferă, în principal, din cauza lipsei politicilor educaționale și a investiției financiare atât în pregătirea sistematică a profesorilor și a formatorilor, cât și în adaptarea și crearea de curriculum.
În următorul articol pe blog, voi scrie despre studiul Observatorului Audiovizual European publicat recent, cu date culese din toate statele membre UE despre inițiativele de educație media din prezent. Am contribuit la studiu cu date din România.
În acest context de susținere limitată, în care se luptă cu dificultăți financiare și de infrastructură și cu multe provocări de formare, doamnele bibliotecare reușesc să pună pe picioare acțiuni de educație media, care generează competențe de viață pentru copii și adulți deopotrivă.
Toate aceste acțiuni, în cele din urmă, vor contura comunitatea de practică. Implicarea și solidaritatea oamenilor vor fi cheia succesului.
Mulțumim pentru implicare tuturor celor cu care am lucrat în acești doi ani în Moldova. Suntem foarte bucuroși să vedem cum puneți în practică ceea ce ați învățat și, mai ales, că dați mai departe colegilor voștri; bucuroși să vedem că, în ciuda dificultăților, în mai puțin de doi ani, moldovenii pot accesa ateliere și cursuri de educație media la bibliotecă.
Citește AICI și AICI impresii despre experiența de anul trecut, de la prima ediție a cursului “Educație mediatică la bibliotecă”.
Mulțumim, IREX Europe că aveți încredere în noi și că ne dați posibilitatea să luăm parte la creșterea educației pentru competențe media și digitale în bibliotecile din Republica Moldova. Mulțumim, Centrului Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari din Chișinău pentru găzduire.
Cursul de “Educație mediatică pentru bibliotecari” este organizat în proiectul „Consolidarea Presei independente și a Educației Mediatice în Moldova”, derulat de IREX Europe în Republica Moldova în parteneriat cu Programul Novateca.
Sursa foto: Centrului Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari