parallax background

Filmul documentar, antrenor de gândire critică – Amprenta Digitală

mai 15, 2024

Ce au în comun “La Sortie de l’usine Lumière”, “The thin blue line” sau “Vulturii din Țaga”? Spun o poveste cu ajutorul imaginilor și au potențial educațional.

În episodul acesta vorbim despre cât de importante sunt filmele documentare în viețile noastre. Pentru că ne fac să ne punem întrebări, ne testează credințele și scara de valori. Pe scurt, ne antrenează gândirea critică.
Nicoleta Fotiade (specialist în comunicare și educație media) și Anca Velicu (cercetătoare la Institutul de Sociologie și trainer) vorbesc și despre cum pot fi folosite în context educațional filmele documentare.

Ascultă pe Spotify și YouTube

Cum l-ar putea folosi profesorii? În funcție de disciplina pe care o predau, pot folosi un film să ilustrez un subiect din programa școlară, dar în același timp, pot să folosesc ocazia să vorbesc cu elevii mei despre cum este reprezentată realitatea prin imaginile unui film documentar. Pe site-ul Mediawise puteți găsi chiar ghidul pe care îl folosim în interacțunile cu bibliotecarii, poate fi folosit foarte bine și de către profesori din gimnaziu, liceu, chiar și primară.

***

Ce face un documentar de autor este să pună probleme, să ridice întrebări și mai puțin să dea soluții, să prezinte o situație ca într-un reportaj cap-coadă, cu un narator care vine să ne spună ce se întâmplă. 

***

Avem o imagine foarte statică și îngustă și despre biblioteci, nu doar despre filmul documentar, iar prin acest proiect (Educație media la bibliotecă) putem să repunem biblioteca pe harta culturală a comunității nu doar ca un loc de informare, de educare, dar ca un loc de cultură în general, ideea de multimodalitate. 

***

Educație media înseamnă, mai degrabă, educație despre media și nu cu media. Dacă faci un pas asumat și spui, hai să vedem cum a fost făcut acest film, ce imagini sunt folosite în acest film, cum e făcut montajul, de ce credeți că autorul a ales aceste imagini și nu altele, ce lipsește din acest film, și așa mai departe, asta este educație media, cu ajutorul filmului documentar. 

Resurse utile

Echipa de producție

Robert Ștefanof – producție podcast

Andreea Pietroșel – montaj

Bogdan Gherasim și Adina Ionescu – comunicare

Bogdan Cazacioc – grafică

Nicoleta Fotiade – coordonator proiect

Un produs Mediawise Society

Mediawise Society - the official website of Mediawise Society in Romania and a platform for media literacy resources and services 

Mediawise este o organizație non-guvernamentală, care produce resurse educaționale deschise, pentru oricine dorește să folosească educația media în procesul de predare. Pregătim profesori și bibliotecari pentru a preda educație media.  Mediawise este membră a International Association for Media Education.

 

Cu sprijinul