parallax background

eMerge: Creăm un podcast. Candide călătorește în țara întrebărilor

august 24, 2023

Scenariu de învățare: Creăm un podcast. Candide călătorește în țara întrebărilor

În secolul al XVIII-lea, filosofi francezi precum Voltaire se foloseau adesea de ficțiune pentru a pune la îndoială normele societății lor. Să presupunem că noi suntem filosofii de astăzi! Și că am decis să punem la îndoială normele actuale ale societății noastre. Dacă în secolul al XVIII-lea era vorba de denunțarea absolutismului regal sau a obscurantismului religios, astăzi ținta noastră va fi inegalitatea de gen.

Ideea este de a folosi tehnica lui Voltaire și de a produce povești spuse din punctul de vedere al unui personaj cu o perspectivă fals naivă asupra reprezentărilor media ale lumii noastre, pentru a le chestiona. Scopul final va fi producerea unui podcast, care va plasa poveștile în tradiția orală și îi va ajuta pe elevi să descopere tehnici de exprimare sonoră. Stilul literar ales face ca povestea să fie accesibilă tuturor și potrivită pentru copiii mai mici.

În proiectul eMerge – „eEducație media despre reprezentări de gen” – din care face parte și acest material, obiectivul nostru a fost să dezvoltăm resurse educaționale deschise și proceduri de evaluare a învățării care să ajute profesorii (1) să înțeleagă mai bine cum se raportează elevii lor la media și la cultura populară, (2) să deconstruiască împreună cu elevii lor reprezentările și stereotipurile de gen înrădăcinate în practicile media și în cultura pop cu care interacționează și (3) să le ofere elevilor abilitățile și sprijinul necesare pentru a crea digital producții media alternative care să comenteze și să analizeze critic reprezentările problematice de gen.

Descarcă aici scenariul de învățare Creăm un podcast: Candide călătorește în țara întrebărilor

eMerge: Creăm un podcast. Candide călătorește în țara întrebărilor
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Prin utilizarea acestui site web sunteți de acord cu Politica noastră de protecție a datelor.
Citește mai mult