parallax background

Nicoleta Fotiade este noua președintă IAME

ianuarie 25, 2023

Luna aceasta, consiliul de administrație al IAME (International Association for Media Education) a numit-o pe Nicoleta Fotiade în funcția de președintă a asociației.

Nicoleta Fotiade:

Când am intrat în comunitatea internațională a educației media eram doar o tânără dornică să afle totul despre acest domeniu. Și, într-adevăr, toate cunoștințele și abilitățile învățate, sprijinul și sfaturile colegilor mei mi-au fost de folos să promovez educația media în țara mea.

Cincisprezece ani mai târziu, sunt onorată să fiu aleasă președinta IAME, asociație înființată tocmai în acest scop – pentru a-i ajuta pe educatorii media din întreaga lume să se întâlnească, să învețe unii de la alții, să colaboreze între ei pentru a construi, în cele din urmă, o comunitate de practică care va promova educația media în contextele lor locale și naționale.

Încă strângem rândurile, iar cei doi ani de pandemie au fost o provocare. Dar sunt încrezătoare că în anii următori IAME va reuși să devină o voce mai puternică în promovarea educației media la nivel mondial. O voce mai ales pentru toți acei oameni din comunitățile locale care se încăpățânează să lucreze la firul ierbii, să contribuie la schimbarea socială, dar rămân mai puțin vizibili

Începând cu 2023 îmi doresc să nu mai limităm discuția despre educația media la lupta împotriva fake news, să nu mai folosim educația media ca soluție pe termen scurt pentru relele din media, ci să investim într-o abordare mai incluzivă a educației media pentru societate.

Aș vrea să mulțumesc mult colegilor mei din Consiliul IAME pentru această oportunitate și pentru sprijinul lor. Vreau să mulțumesc mai ales doamnei Evelyne Bevort pentru implicarea constantă în calitate de președinte IAME în toți acești ani.

Vă doresc un an excelent și către noi orizonturi împreună! Societatea are nevoie de educatorii săi media!

Nicoleta Fotiade

Mesaje de sprijin din partea a două dintre vocile cele mai cunoscute din educație media

Prof. David Buckingham (UK):

I’m very pleased to learn that Nicoleta will be the new President of IAME. She has wide-ranging knowledge of the challenges that face media educators at the grassroots level, as well as a sophisticated, critical understanding of the bigger picture. I’m sure she will be a committed organiser and campaigner for media educators internationally. Onwards and upwards!

Prof. Renee Hobbs, Media Education Lab (USA):

I am thrilled to learn about Nicoleta’s new leadership role and it’s true that she now faces a great opportunity and an important task ahead.  Based on my experience working with her, I am confident that she has all the knowledge, skills, and dedication she needs to take IAME to the next level of its capacity — to advance the common interests of the global community of media literacy educators. Congratulations, Nicoleta — this honor is so well deserved!

Despre noua președintă IAME

Nicoleta Fotiade este expertă în comunicare, formatoare și activistă în domeniul educației media. În ultimii 20 de ani a coordonat programe de educație media la firul ierbii pentru organizații ale societății civile din România și Europa.

Crede cu tărie că educația media dezvoltă competențe de viață și că ar trebui să fie predată de la cele mai mici vârste pentru a le permite elevilor să aibă o înțelegere critică a modului în care funcționează media și a impactului acestora asupra vieții lor de zi cu zi.

Este co-fondatoare și președintă a Mediawise Society, centrul de resurse pentru educație media din România. A predat timp de 6 ani educația media studenților din ultimul an de licență în Pedagogie la Universitatea din București și formează profesori și bibliotecari pentru a include educația media în comunitățile lor.

Nicoleta este unul dintre membrii fondatori ai IAME și a participat în mod activ în Consiliul Membrilor încă de la înființarea acesteia.

Poți vedea componența Board-ului IAME aici.

Nicoleta Fotiade este noua președintă IAME
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Prin utilizarea acestui site web sunteți de acord cu Politica noastră de protecție a datelor.
Citește mai mult