Declarațiile mincinoase ale politicienilor – fără acoperire în realitate, dar care stârnesc emoții și sunt în acord cu convingerile publicului fidel – poartă de anul acesta un nume: politică post-truth.

Oxford Dictionaries a desemnat post-truth (ro. post-adevăr, dincolo de adevăr) cuvântul anului 2016. Post-truth se referă la „circumstanțe în care fapte obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelurile la emoții și convingeri personale”. Cu alte cuvinte, adevărul în sine devine irelevant, nu mai are importanță.

Cuvântul a fost folosit din ce în ce mai des în contextul referendumului de ieșire a Marii Britanii din UE și al campaniei pentru alegerile prezidențiale din SUA. Cei de la Oxford Dictionaries nu ne lămuresc în materialul de prezentare cum au numărat și cât de mult a crescut frecvența mai exact.

Devalorizarea adevărului – noutate în discursul politic?

Conceptul a fost identificat mai ales în expresia „post-truth politics” (politică post-adevăr). După părerea Oxford Dictionaries, post-truth a devenit un termen mult folosit în comentariul politic al unor publicații importante, deseori „fără nevoia de a clarifica sau a-l defini în titlurile lor”.

Într-o analiză the Economist din septembrie, autorul, deși admite că rea-credința nu e nouă în politică, insistă totuși pe ideea că felul cum mint politicienii în zilele noastre face diferența și acesta e un motiv de îngrijorare. Pentru mulți „observatori” – spune autorul articolului – declarațiile mincinoase ale lui Donald Trump, fără nicio legătură cu realitatea, sunt încă o dovadă că „lumea a intrat într-o epocă a politicii post-adevăr”. Și adaugă:

„În America și în altă parte, se crede cu tărie că s-a produs schimbarea către o politică în care emoțiile eclipsează faptele cu mai multă ușurință și mai puțină rezistență decât a fost cazul vreodată. Ajutat de noua tehnologie, un potop de fapte și de un public mult mai puțin interesat de adevăr decât era odată, unii politicieni scapă cu o nouă profunzime și omniprezență a minciunii”.

În epoca post-truth și a Internetului, politicienii nu se mai chinuie să schimbe realitatea ca să se potrivească minciunii. Se bazează pe lipsa de disponibilitate a publicului de a verifica informațiile și pe tendința oamenilor de a crede orice informație, care este în acord cu convingerile lor personale. Discursul politic post-truth nu mai înseamnă doar apel la emoțiile și convingerile personale ale publicului, ci minciună fățișă.

Tot ce trebuie să facă politicienii este să ignore orice principii ale bunului-simț și ale adevărului, să folosească insinuări și generalizări abuzive („mulți oameni spun că…”, „se știe că…‘”, întotdeauna să chestioneze proveniența sau acuratețea a ceea ce se spune împotriva lor, să facă minciuna cât mai gogonată și, neapărat, să o enunțe pe un ton impertinent, fără ezitare.

În România

Să luăm de pildă cazul canalului de știri, România TV. Politicienii și părerologii prezenți în platou în această campanie electorală, inclusiv moderatorii emisiunilor, au spus minciuni și au dezinformat într-un mod greu de egalat. Titlurile de pe burtieră au promovat mituri și informații false, duse la extrem. Sigur, nimic surprinzător de la o televiziune care s-a remarcat încă de la apariție (2011) prin abordarea senzaționalistă și dezinformare.

În ziua alegerilor, Activewatch sesiza pe pagina sa de Facebook că „România TV continuã intoxicarea şi în ziua votului, prin ‘surse politice‘, care au indicii cã ONG-urile lui Soros pregãtesc proteste masive, dacã rezultatul alegerilor le va nemulţumi”. Cu două zile înainte de ziua alegerilor, RTV lansase una dintre cele mai sinistre intoxicări despre implicarea miliardarului George Soroș în incendiul de la Colectiv de anul trecut. Și tot așa. Minciuni tot mai gogonate. Teorii ale conspirației.

Sursa: fb.com/ActiveWatch

Dacă pui în context dezinformarea de la România TV, mocirla de pe ecran nu mai surprinde. Televiziunea este controlată de Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, cercetat penal în mai multe dosare pentru spălare de bani, șantaj, dare de mită, folosire de informații confidențiale și conducere fără permis. Din vara acestui an, este membru al Partidului România Unită. Considerat un partid naționalist de extremă dreaptă, PRU a fost înființat în 2015 de un grup de foști membri PSD și s-a remarcat în această campanie printr-o retorică naționalistă și xenofobă, post-adevăr. În acest context, România TV este doar un instrument de dezinformare și intoxicare a opiniei publice.

Problema gravă în această situație este lipsa de reacție a Consiliului Național al Audiovizualului.

 Un alt exemplu este rețeta Liei Olguța Vasilescu de manipulare grosolană. Echipa emisiunii ‘Starea Nației‘ a făcut o analiză de discurs foarte bună care arată cum încearcă Lia Olguța Vasilescu să-l decredibilizeze pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Știu multe exemple de acest tip de-a lungul timpului. Dacă aș căuta prin arhivele de monitorizare și reacție publică ale ActiveWatch din ultimii 10 ani, aș găsi destule. Dar, niciodată, cât să generalizez pentru toată presa. Politica post-truth are ștate vechi în România. Doar că nu avea un nume generic.

Post-truth în era Internetului

Dar oare trăim într-adevăr „o epocă a politicii post-adevăr”? Și cum stabilim dacă o perioadă este mai post-adevăr decât alta?

Faptul că „unii politicieni” adoptă acest tip de discurs și politică nu înseamnă că suntem martorii unei politici mai post-adevăr ca altădată. Este și părerea jurnalistului Simon Chandler, pe platforma truth-out.org.

Politica și discursul post-adevăr au devenit mai vizibile de când socializarea și informarea online au luat amploare. Mai multe mesaje pleacă din mai multe direcții în același timp. Devine mai greu să faci diferența între fapte și minciună. Modul de selecție a informațiilor/ știrilor practicat de platformele de socializare online pe bază de algoritmi pare să contribuie la răspândirea știrilor false și a miturilor. Vezi mai multe detalii aici.

Tot pe Internet însă articole tip tutorial – care îndrumă utilizatorul cum să identifice dezinformarea și știrile false online – sunt la fel de prezente ca știrile false. Trebuie doar să vrei să le cauți și să le folosești. Câteva exemple mai jos:

BBC News: How to report fake news to social media

6 Tips for Identifying Fake News (QuickandDirtyTips.com)

Același tip de sfaturi poți găsi în română AICI (Cum să depistezi dezinformarea în știri) și AICI (6 întrebări de verificare a informației în dezbateri) în format infographic.

O altă resursă utilă este factual.ro care demontează declarațiile politice false permanent. Mai ales în timpul campaniilor electorale.

Influența discursului politic post-truth și panica morală

E firesc să ne facem griji în legătură cu efectele minciunii în discursul politic. Dar este important să evităm panica morală și să tragem concluzii pripite în numele celorlalți. Ceilalți, pe care de obicei, deși nu-i cunoaștem, îi credem a priori mai vulnerabili, gata să cadă victime propagandei și dezinformării.

E la îndemână să dai vina pe politica post-truth și dezinformarea din tabloidele britanice pentru votul pro-Brexit. Totuși, argumente greu de ignorat – decalajul între clase, realitățile economice și sărăcia, resentimentele anti-imigranți etc. – arată că nu poți judeca influența discursului, fără să ții seamă de contextul social, economic și politic în care oamenii au luat decizia de vot.

Fără cercetare nu vom reuși să înțelegem implicațiile propagării știrilor false sau ce se întâmplă în rândul celor care accesează discursul mincinos, cât de dispuși sunt să verifice informațiile sau ce decizii iau.