parallax background

De ce profesorii și bibliotecarii recomandă atelierul „Propagandă pentru gândire critică”

decembrie 6, 2018

Într-o lume supra-saturată de informație și acces ușor la diverse platforme de socializare online, atelierul “Laborator de propagandă: Propagandă pentru gândire critică” este foarte util pentru profesori, bibliotecari și alți profesioniști din domeniul educației.

Peste o sută de profesori și bibliotecari din București și din țară (Pitești, Brăila, Târgu Mureș) au participat deja la atelierul #mediawise. Ei au aflat cum să recunoască propaganda vizuală contemporană și ce tehnici de comunicare folosește, au identificat exemple de propagandă în context românesc și au apreciat impactul acestora folosindu-se de platforma digitală gratuită Mind Over Media România.

VEZI AICI PROPAGANDA ANALIZATĂ DE PARTICIPANȚII LA ATELIER

Participarea la atelier a fost un prilej foarte bun pentru profesori și bibliotecari să-și exerseze atât competențele digitale, cât și abilitățile de gândire critică și argumentare. Cursul a pus la dispoziție o platformă interactivă de învățare despre propagandă, planuri de lecție și resurse educaționale care pot fi utilizate cu ușurință la clasă sau la bibliotecă, împreună cu elevii.

“La atelier este o atmosferă de comunicare lejeră, iar întrebările sunt acelea în care după fiecare discuție te simți mai aproape de tine însuți, de adevăr, de o percepție mai obiectivă asupra ceea ce se întâmplă”

— Prof. Iulia Perju, Colegiul Național Grigore Moisil București

“După ce ne facem o idee despre cum funcționează propaganda, putem mai departe să mergem să le prezentăm elevilor noștri ce am învățat aici”

— Prof. Emilian Colceru, Colegiul Național Iulia Hașdeu București.

Vezi cum a fost la atelierul Mediawise despre propagandă și dă mai departe și altor colegi.

Seria de ateliere “Propagandă pentru gândire critică” face parte din proiectul Mind Over Media.