Cultura populară (cultura pop) are de cele mai multe ori o conotație negativă. Este percepută a fi superficială, inferioară. Asta se întâmplă mai ales atunci când este asociată cu cultura de masă, bazată pe gusturile îndoielnice ale oamenilor simpli, fără educație. Este diferențiată de cultura înaltă (cea generată de elitele educate) și de culturile instituționale diverse (cultura politică, cultura educațională, cultura juridică etc.). Include, printre altele, produse și conținuturi media, divertisment și relaxare, modă și tendințe.
Ce este cultura?
Ce este cultura populară?
În zilele noastre, termenul este definit de multe ori în termeni calitativi. Cultura pop este adesea considerată un tip de expresie artistică mai superficială sau inferioară.
În Occident, cultura pop se referă la produse culturale precum muzică, artă, literatură, modă, dans, film, cyberculture, televiziune și radio, care sunt consumate de majoritatea populației unei societăți - sunt consumate în masă.
John Storey a oferit șase definiții ale culturii populare care au devenit de referință și care ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea conceptului.
- 1. Cultura populară este pur și simplu cultură plăcută de mulți oameni: fără alte conotații negative. Este ceea ce le place mai multor oameni.
- 2. Cultura populară este tot ceea ce rămâne după ce am identificat ce este “cultura înaltă”. Ca să fie cultură “adevărată” trebuie să fie dificilă, greu de înțeles. Dificultatea îi asigură statutul de cultură înaltă, spune Storey, și îi asigură un public exclusiv. În această definiție, cultura pop este considerată inferioară și funcționează ca un semn distinctiv al statutului social și al clasei.
- 3. Cultura pop mai poate fi definită ca ansamblul de obiecte comerciale produse pentru un consum de masă omogen (pentru consumatori care nu diferențiază între produse). În această definiție, cultura populară este un instrument folosit de elite pentru a ține sub control sau a profita de mase.
- 4. Cultura populară este cultura folk, ceva care apare mai degrabă din popor decât să fie impusă. În această definiție, cultura pop este autentică (creată de popor) spre deosebire de cea comercială (impusă de către întreprinderi comerciale).
- 5. Cultura pop este negociată: parțial impusă de clasele dominante și parțial respinsă sau modificată de clasele subordonate. Dominanții pot crea cultură, iar subordonații decid ce păstrează sau aruncă.
- 6. Ultima definiție a culturii pop discutată de Storey este că în lumea postmodernă, în lumea de astăzi, distincția dintre „autentic” și „comercial” nu mai este atât de clară. În cultura pop de astăzi, utilizatorii sunt liberi să primească un conținut fabricat, pe care să-l modifice pentru propria utilizare sau să-l respingă în întregime și să-și creeze propriul conținut.
“În Suedia, ideea e să strălucească mediul de manifestare a intelectului, condițiile în care acesta se exprimă. La fel și în cazul culturii de elită. În Norvegia ea e cam trecută sub tăcere, nu prea poate să existe, cultura elitistă nu poate să existe dacă nu este totodată și populară. În Suedia, ea este subliniată. Latura populară și cea elitistă sunt dimensiuni ireconciliabile. Fiecare își are locul ei și nici un schimb [sublinierea autorului] n-ar trebui să aibă loc între ele”
La succesul comercial al ariei s-a adăugat popularitatea concertului gratuit susținut de Luciano Pavarotti în Hyde Park Londra în 1991, care a generat un amplu subiect de presă. S-a discutat fervent despre succesul la public (aproape 100.000 de spectatori), dar și despre faptul că tabloidele (produse evidente ale culturii populare inferioare) au relatat despre eveniment.
Despre aprecierea culturii populare, Stuart Hall spunea că e mai puțin important să dăm note culturii populare din perspectiva calității conținutului. Mai important este să înțelegem “forțele și relațiile care susțin distincția, diferența…” (Storey, 2018). Gustul este o categorie ideologică importantă de luat în considerare (mai vezi și Pierre Bourdieu și lucrările sale despre aprecierea gustului).
În general oamenii asociază cultura populară cu produsele de divertisment, pe care le consumă via diverse media – muzică, film, jocuri online etc. De fapt, termenul de cultură populară este definit în mai multe feluri în funcție de ideologia autorilor și de context.
Cultura populară (cultura pop) are de cele mai multe ori o conotație negativă. Este percepută a fi superficială, inferioară. Asta se întâmplă mai ales atunci când este asociată cu cultura de masă, bazată pe gusturile îndoielnice ale oamenilor simpli, fără educație. Este diferențiată de cultura înaltă (cea generată de elitele educate) și de culturile instituționale diverse (cultura politică, cultura educațională, cultura juridică etc.). Include, printre altele, produse și conținuturi media, divertisment și relaxare, modă și tendințe.
Ce este cultura?
Înainte de a intra în detalii despre ce este și cum este înțeleasă cultura populară, ar trebui să înțelegem ce este cultura. În cartea sa, Introducere în teoria culturii și cultura populară, John Storey alege să folosească cele trei definiții largi ale culturii propuse de Raymond Williams – unul dintre cei mai prolifici și influenți autori în domeniul studiilor culturale – la începutul anilor 1980.
În primul rând, ne putem referi la cultură ca la “un proces general de dezvoltare intelectuală, spirituală și estetică”. De pildă, spune Storey, atunci când vorbim despre dezvoltarea culturală a Europei de Vest, ne referim doar la factorii intelectuali, spirituali și estetici care contribuie la această dezvoltare: mari filozofi, mari artiști, poeți șamd.
A doua utilizare a termenului de cultură poate sugera “un anume mod de viață al unui popor, într-o perioadă anume sau al unui grup anume”. Folosind această definiție, dacă din nou ar fi să vorbim despre dezvoltarea culturală a Europei de Vest, pe lângă factorii intelectuali și estetici, alți factori ar trebui luați în considerare precum educația, vacanțele, sportul, sărbătorile religioase etc.
În al treilea rând, sugerează R. Williams, cultura se mai poate referi la “operele și practicile activității intelectuale și mai ales artistice”. Principala funcție a acestor texte și practici este de a produce semnificații. Și aici vorbim despre poezie, literatura, balet, operă, fine art etc. (Storey, 2018, p.1-2)
Ce este cultura populară?
Dintr-un articol publicat pe platforma Thoughtco. și intitulat Definiția sociologică a culturii populare. Istoria și geneza culturii pop, aflăm că termenul de „cultură populară” a fost inventat la mijlocul secolului al XIX-lea – odată cu apariția clasei de mijloc generată de Revoluția industrială – și se referea la tradițiile culturale ale poporului spre deosebire de „cultura oficială” a statului sau a claselor guvernante.
În zilele noastre, termenul este definit de multe ori în termeni calitativi. Cultura pop este adesea considerată un tip de expresie artistică mai superficială sau inferioară.
În Occident, cultura pop se referă la produse culturale precum muzică, artă, literatură, modă, dans, film, cyberculture, televiziune și radio, care sunt consumate de majoritatea populației unei societăți – sunt consumate în masă.
John Storey a oferit șase definiții ale culturii populare care au devenit de referință și care ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea conceptului.
| 1. Cultura populară este pur și simplu cultură plăcută de mulți oameni: fără alte conotații negative. Este ceea ce le place mai multor oameni. |
| 2. Cultura populară este tot ceea ce rămâne după ce am identificat ce este “cultura înaltă”. Ca să fie cultură “adevărată” trebuie să fie dificilă, greu de înțeles. Dificultatea îi asigură statutul de cultură înaltă, spune Storey, și îi asigură un public exclusiv. În această definiție, cultura pop este considerată inferioară și funcționează ca un semn distinctiv al statutului social și al clasei. |
| 3. Cultura pop mai poate fi definită ca ansamblul de obiecte comerciale produse pentru un consum de masă omogen (pentru consumatori care nu diferențiază între produse). În această definiție, cultura populară este un instrument folosit de elite pentru a ține sub control sau a profita de mase. |
| 4. Cultura populară este cultura folk, ceva care apare mai degrabă din popor decât să fie impusă. În această definiție, cultura pop este autentică (creată de popor) spre deosebire de cea comercială (impusă de către întreprinderi comerciale). |
| 5. Cultura pop este negociată: parțial impusă de clasele dominante și parțial respinsă sau modificată de clasele subordonate. Dominanții pot crea cultură, iar subordonații decid ce păstrează sau aruncă. |
| 6. Ultima definiție a culturii pop discutată de Storey este că în lumea postmodernă, în lumea de astăzi, distincția dintre „autentic” și „comercial” nu mai este atât de clară. În cultura pop de astăzi, utilizatorii sunt liberi să primească un conținut fabricat, pe care să-l modifice pentru propria utilizare sau să-l respingă în întregime și să-și creeze propriul conținut. |
Toate aceste definiții sunt încă folosite, dar suportă tot felul de modificări în funcție de context. Iată un exemplu din literatura contemporană. În “Lupta Mea. Cartea a doua: un bărbat îndrăgostit” a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgard, unul dintre personajele sale spune:
“În Suedia, ideea e să strălucească mediul de manifestare a intelectului, condițiile în care acesta se exprimă. La fel și în cazul culturii de elită. În Norvegia ea e cam trecută sub tăcere, nu prea poate să existe, cultura elitistă nu poate să existe dacă nu este totodată și populară. În Suedia, ea este subliniată. Latura populară și cea elitistă sunt dimensiuni ireconciliabile. Fiecare își are locul ei și nici un schimb [sublinierea autorului] n-ar trebui să aibă loc între ele”
Knausgard, p. 185
Am identificat în acest fragment cel puțin două dintre definițiile lui Storey. Cea care definește cultura populară în opoziție cu cea elitistă (în Suedia) și cea atribuită postmoderniștilor care nu mai văd o graniță bine definită între cultura populară (comercială) și cea elitistă autentică, de calitate.
După succesul comercial pe care aria Nessun Dorma compusă de Puccini și interpretată de Luciano Pavarotti l-a avut în Marea Britanie la începutul anilor ’90 (British Charts, locul 1), diferențierea aparent clară între cultura înaltă și cea populară nu a mai părut atât de evidentă (Storey, 2018) din acel moment, spre nemulțumirea apărătorilor culturii înalte. Aceștia au perceput succesul la publicul mare ca pe o amenințare la adresa enclavei exclusive din care făceau parte.
La succesul comercial al ariei s-a adăugat popularitatea concertului gratuit susținut de Luciano Pavarotti în Hyde Park Londra în 1991, care a generat un amplu subiect de presă. S-a discutat fervent despre succesul la public (aproape 100.000 de spectatori), dar și despre faptul că tabloidele (produse evidente ale culturii populare inferioare) au relatat despre eveniment.
Despre aprecierea culturii populare, Stuart Hall spunea că e mai puțin important să dăm note culturii populare din perspectiva calității conținutului. Mai important este să înțelegem “forțele și relațiile care susțin distincția, diferența…” (Storey, 2018). Gustul este o categorie ideologică importantă de luat în considerare (mai vezi și Pierre Bourdieu și lucrările sale despre aprecierea gustului).
- Pentru profesori: După ce ați identificat exemple ale culturii populare cu elevii dvs., arătați-le lista de definiții și întrebați-i ce părere au. Ce definiție preferă și de ce? Punctați complexitatea conceptului și înțelegerea sa în context. Discutați în grup.
Află mai multe:
Bibliografie:
Knausgard, Karl Ove (2016) Lupta media. Cartea a doua: un bărbat îndrăgostit, ed. Litera, București
Messenger Davies, Marie (2010) Children, Media and Culture: Open University Press, London
Storey, John (2018) Cultural Theory and Popular Culture. An Introduction, Routledge, Oxon, New York
Surse de informare online:
LEXICO: Popular Culture
ThoughtCo., Sociological Definition of Popular Culture
Psychology Today, Popular Culture: We Are What We Consume
Recomandări:
Pentru cei ce citesc ușor în limba engleză, vă recomand blogul profesorului David Buckingham pentru articolele despre popular culture, mass culture, media culture. Ați putea începe cu cele 3 articole despre ideile lui Raymond Williams, care pleda încă de acum câteva zeci de ani pentru deschidere și o abordare mai largă a culturii și societății în educație:
1. David Buckingham, Raymond Williams on culture and education 1: Culture and Society 1780-1950
2. David Buckingham, Raymond Williams on culture and education 2: The Long Revolution
3. David Buckingham, Raymond Williams on culture and education 3: Communications
și apoi
Revisiting ‘Popular Culture and Personal Responsibility’
The Blyton enigma: changing critical perspectives on children’s popular culture
‘Powerful knowledge’, Media Studies and technology
*Imagine: Marques Kaspbrak – Unsplash
Acest articol este scris de Nicoleta Fotiade, Media Literacy Educator la Mediawise Society, și este folosit ca resursă educațională de profesorii care testează la clasă „Ghidul metodologic de educație și cultură media” din cadrul proiectului eMerge: Gen în cultura pop.
