Câștigă experiență de fundraising cu o organizație tânără, care activează într-un domeniu nou, mai puțin cunoscut donatorilor și sponsorilor din România – educație media. Comision negociabil din fondurile strânse. Nu ne permitem salariu de bază.
La Mediawise Society poți inova, îți poți pune ideile de fundraising în practică și ai ocazia să-ți dezvolți propriile strategii de strângere de fonduri în acord cu principiile, valorile și strategia de dezvoltare a organizației. Va fi o provocare și ai nevoie de inițiativă, minte deschisă, răbdare și timp. Dacă ai o echipă apropiată cu care vrei să lucrezi, cu atât mai bine.
Avem nevoie de fonduri pentru dezvoltarea instituțională a organizației și pentru acțiuni specifice de educație media (atelierele Mediawise, advocacy), activități de cercetare și de producție de materiale de educație media digitale. Găsești mai multe informații despre acțiunile Mediawise Society și poziția noastră despre educație media AICI și AICI.
Scrie-ne la [email protected].