CHANGING DEMOCRACIES

Este democrația mea și democrația ta?

Changing Democracies este proiectul prin care contribuim la construirea unui spațiu al memoriei în care poveștile de viață și amintirea dictaturilor, a rezistenței, a tranzițiilor, a războiului și păcii sunt împărtășite. Este vorba despre o platforma interactivă  Changing Democracies, resursă educațională la care Mediawise Society a contribuit și pe care o recomandăm profesorilor dornici să introducă educația media la clasă, indiferent de disciplina pe care o predau.

În platforma interactivă elevii vor descoperi democrația explicată din perspectiva istoriei trăite și mărturisite de persoane care au trăit în regimuri totalitare. Vor înțelege ce înseamnă dictatura, războiul, rezistența și tranziția la democrație. 

Changing Democracies este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Cetățeni, egalitate, drepturi și valori (CERV). 

Între 5-17 noiembrie 2024, Mediawise Society a organizat o expoziție inedită la ARCUB. Tinerii au avut ocazia să călătorească în 7 țări europene prin intermediul acestei expoziții. Au explorat poveștile de viață ale unor oameni care au trăit sub regimuri totalitare, dar și tranziția la democrație. Prin intermediul unei instalații interactive am adus în prim-plan experiențele și lecțiile din trecut pentru a stimula o reflecție critică asupra democrației de azi.

Democrația este în criză. Încrederea în instituțiile democratice e în scădere. În Europa (și nu numai), asistăm (încă) la ascensiunea populismului, a autoritarismului, a partidelor extremiste și a democrațiilor iliberale, la creșterea inegalităților între bogați și săraci, la polarizare mai puternică și chiar la un nou război.

Proiectul Changing Democracies Democrații în schimbare explorează felul în care istoria trăită ne-ar putea ajuta să înțelegem criza actuală a democrației în Europa. Proiectul contribuie la construirea unui spațiu al memoriei în care poveștile de viață și amintirea dictaturilor, a rezistenței, a tranzițiilor, a războiului și păcii pot fi împărtășite. Căutăm să înțelegem de ce este nevoie pentru ca democrația să-și îndeplinească promisiunile și cum putem imagina agenția și cetățenia activă în moduri diferite.

Adunate de parteneri locali din comunitățile lor din întreaga Europă, mărturiile au fost integrate în platforma interactivă Changing Democracies, unde vei găsi și un documentar și un pachet de resurse educaționale despre democrație. Proiectul s-a desfășurat din aprilie 2023 până în martie 2025 și a fost finanțat de Uniunea Europeană prin programul Cetățeni, egalitate, drepturi și valori (CERV).

Mai multe despre consorțiul Changing Democracies

Reunit de Fundația Evens și EuroClio, consorțiul este format din organizații din zece țări diferite, iar membrii lor sunt manageri de proiect, manageri de evenimente, administratori financiari, istorici, cercetători (în domeniul istoriei orale și păcii), artiști (inclusiv producători de film), jurnaliști, activiști pentru drepturile omului și pedagogi (profesori, formatori de cadre didactice, autori de manuale și educatori în domeniul muzeal și artistic).

Proiectul se bazează pe cercetările existente ale fiecărui partener, precum și pe expertiza și experiența acestora în lucrul cu diverse categorii de public. Împreună, partenerii interacționează în 20 de limbi diferite – un factor cheie pentru a aduna un set larg și divers de istorii individuale. 

Proiectul Changing Democracies explorează povești necunoscute despre tranzițiile la democrație petrecute recent în Europa pentru a înțelege de ce este necesar ca democrația să-și îndeplinească promisiunile către cetățenii săi. Poveștile au fost documentate din țările partenere: Belgia, Olanda, Spania, Portugalia, Croația, Grecia, Cehia, Lituania și Polonia.

Abonează-te la newsletter

Înscrie-te la newsletter-ul Mediawise pentru a rămâne la curent cu ultimele noastre proiecte, evenimentele și ateliere.

DONEAZĂ!