Am avut câteva ocazii instituționale în care am explicat de ce ar fi bine să evităm modelul protecționist de educație media. Aproape de fiecare dată, am primit următoarele reacții: (1) ignorare totală, fără alte comentarii; pur și simplu, privirea interlocutorului/ilor s-a întors – uneori cu dispreț – în cu totul altă direcție, și/sau (2) teza protecționismului a fost reluată din același punct. Ca și când ce spusesem înainte nu a avut nicio valoare. În ambele situații, interlocutorii mei păreau să spună: „Haideți, domnișoară, de ce trebuie să complicați lucrurile în felul acesta!”.
Și asta, pentru că e mult mai confortabil (și senzațional) să judecăm educația media în termeni simplificați de „problemă și soluție”, „ei versus noi‘.
Din păcate, această abordare simplistă – „să facem educație media să contracarăm știrile false și propaganda”, „educație media ca să ne ferim copiii de pericolele online” etc. – este preluată și în programele de finanțare (puține câte au apărut) și în politicile de educație media. De multe ori, în context de panică morală. În România, încă nu avem politici. Sper să fim deștepți când le vom face.
În plus – am constatat în toți acești ani în care am lucrat în domeniu – e al naibii de greu să popularizezi importanța educației media dacă nu o faci în acești termeni elementari.
De aceea, mă bucur când o personalitate din domeniul educației media – cum e David Buckingham – punctează neajunsurile modelului protecționist de educație media.
„Media literacy is often invoked in a spirit of ‘solutionism’. When media regulation seems impossible, media literacy is often seen as the acceptable answer – and indeed a magical panacea – for all media-related social and psychological ills. Are you worried about violence, sexualization, obesity, drugs, consumerism? Media literacy is the answer! Let the teachers deal with it!
This argument clearly frames media literacy as a protectionist enterprise, a kind of prophylactic. It oversimplifies the problems it purports to address, overstates the influence of media on young people, and underestimates the complexity of media education. Thus, violence in society is not simply caused by media violence, and it will not be reduced by simply telling kids that movies are teaching them the wrong lessons – or indeed by stopping them watching TV, as some propose.
Similar arguments apply to fake news. Fake news is a symptom of much broader tendencies in the worlds of politics and media. People (and not just children) may be inclined to believe it for quite complex reasons. And we can’t stop them believing it just by encouraging them to check the facts, or think rationally about the issues.‘” (Fake News: Is Media Literacy the Answer?)
Tot articolul e foarte interesant, dacă ai răbdare să-l citești. O analiză documentată, argumentată despre știri false și educație media. Sper să conteze experiența și expertiza acestui om și să legitimeze modelul de educație media care pune accent pe învățare, pe dialog și negociere de sensuri, care ia în considerare contextul social, cultural, economic si politic în care oamenii consumă și utilizează (mass)media.
Așa cum spune și Buckingham în încheierea articolului său, „understanding this bigger picture is what critical media literacy education should be all about”.
Deocamdată, la noi, educația media e foarte puțin dezvoltată și discutată. Foarte puțin apreciată, ca să nu spun ignorată. Cel mai probabil, și acest mesaj va avea un impact mic. Totuși, îl las aici. Poate îl vei găsi relevant puțin mai încolo. Sper că nu mult mai încolo.
