parallax background

Evaluarea în educație este costisitoare, dar necesară. Studiu de caz: eMerge

ianuarie 13, 2023

Cui îi e frică de evaluare? Dar mai întâi cât de importantă e evaluarea în derularea unui proces creativ sau pentru derularea unui proiect educațional:

Ideea de evaluare poate descuraja. În educație, evaluarea vine după mai multe etape creative, de predare și învățare care au consumat deja energia psihică și emoțională a celor implicați. Poate fi percepută ca o activitate dificilă, aridă și plictisitoare. Pe cât de incomod ar putea fi tot acest proces de evaluare, pe atât de util poate fi.

Evaluarea în comunitățile de practică în care lucrez împreună cu colegii mei de la Mediawise Society, presupune de obicei perioade lungi de timp, mai multe faze și necesită mult efort fizic și psihic atât din partea formatorilor și mentorilor noștri, cât și din partea participanților la cursurile noastre – profesori, bibliotecari, profesioniști în educație, în general.

Dar ceea ce aflăm în urma evaluărilor, de cele mai multe ori, ne bucură enorm, ne motivează să mergem mai departe și ne ajută să îmbunătățim ceva ce nu a mers tocmai bine la un moment dat.

Evaluarea presupune, în primul rând, ore de pregătire a strategiei de observare, analiză și de creare a instrumentelor de evaluare – cu cât mai variate, cu atât mai eficiente în strângerea de feedback și informații. Uneori, investim zile întregi în traducerea și adaptarea acestor instrumente pentru că, deseori, le dezvoltăm împreună cu educatori media din comunitatea internațională.

Procesul în sine începe cu investiția în formare și în comunicarea constantă cu cei care aplică toate aceste instrumente de evaluare în comunitățile lor. Și continuă cu organizarea de interviuri individuale, focus group-uri și sesiuni de feedback și colectarea datelor (cea mai obositoare dintre sarcini).

Importanța evaluării într-un program de formare

Așa costisitoare și consumatoare de timp și energie cum este, evaluarea este una dintre cele mai importante etape în programul nostru de educație media. Fără ea, am merge înainte în orb. Nu am ști ce a mers bine și, mai ales, ce a mers prost, ce au învățat participanții la formare și cum au pus în practică strategiile de educație media învățate la cursurile noastre.

Nu am ști cum să îmbunătățim resursele și metodele de predare și învățare la clasă sau la bibliotecă, cum să scoatem din ecuație diverse metode, activități și instrumente de lucru care, pur și simplu, nu au funcționat.

eMerge: o provocare de succes

În proiectul eMerge, am avut ocazia să lucrez cu un grup mic de profesori din mai multe regiuni ale țării, care au avut curajul să se înhame la un proces foarte dificil de învățare, de proiectare în comun (co-design) și de testare-experimentare la clasă a mai multor resurse educaționale care au urmărit cum este reprezentat genul în cultura populară a tinerilor. Un subiect mult prea puțin cunoscut și predat la școală, dar foarte prezent în cultura media a copiilor și tinerilor noștri, cu implicații evidente pentru dezvoltarea lor.

Tot procesul de formare și creare de resursele educaționale eMerge a urmărit, în cele din urmă, dezvoltarea abilităților de analiză și înțelegere critică a acestui tip de reprezentări media, a cunoștințelor despre egalitate de gen și stereotipuri de gen, dar și a abilităților de creație digitală a unor reprezentări media alternative care să deconstruiască sau să comenteze mesajele stereotipe cu care genul este deseori portretizat în media.

Spre deosebire de alte inițiative de creare de resurse educaționale, în care noi am fost autori principali, iar profesorii doar au testat la clasă, de data aceasta, profesorii s-au implicat activ și în procesul de co-design și de creare a resurselor educaționale. Iar asta s-a văzut în calitatea materialelor obținute și în implicarea profesorilor la clasă.

Nu a fost ușor. Grupul profesorilor români a lucrat împreună pentru prima dată, nu se cunoșteau dinainte, predau discipline diferite și au fost nevoiți să se întâlnească doar online – un impediment în interacțiunea de lucru. În ciuda acestor dificultăți, profesorii au reușit să se bucure de toată experiența, să învețe prin colaborarea cu ceilalți și să livreze scenarii de învățare foarte bine gândite și structurate, cu metode de lucru si de (auto)evaluare și conținuturi relevante pentru tematica aleasă.

Profesoară limba română:  

„la partea de co-design, mi-a plăcut brainstorming-ul, partea de creație efectivă. puteai să ai o străfulgerare și să continue celălalt.

„a fost altceva decât ceea ce fac la școală – mi-am dat seama din implicarea activă a elevilor, încântarea cu care au participat, mult entuziasm

Selecție răspunsuri elevi – autoevaluare:

Proiectul eMerge îmbină ideea de înțelegere critică a mesajelor media cu ideea de cetățenie – să înțelegem: 

  • de ce egalitatea de gen este importantă într-o societate democratică, 
  • ce anume contribuie la construcția percepțiilor despre identitatea de gen și 
  • cum se întâmplă asta prin interacțiunile noastre cu media. 

Un proiect inovativ gândit pe mai multe niveluri de intervenție:

1.    Formare

2.    Co-design

3.    Experimentare

4.    Evaluare

5.    Diseminare

Tot acest proces de creație, formare, experimentare la clasă, colectare și analiză a datelor a durat doi ani de zile (2020-2022) și a presupus:

  • trei formări online, dintre care unul autonom, între 25 și 30 de ore de formare online;
  • numeroase instrumente de evaluare create împreună cu partenerii noștri din trei țări europene (Belgia, Italia și Grecia) și adaptate contextului național – jurnal de bord, chestionare online, pre-teste și post-teste, formulare de feedback și ghiduri de organizare a activităților de evaluare a învățării și peer-review cu elevii etc.
  • interviuri individuale și focus grupuri.
  • nenumărate întâlniri online, mesaje și conversații telefonice, schimb de mesaje pe grup de discuție dedicat (să ții legătura permanent pe tot parcursul experimentării este imperios necesar) 
  • înființarea a două grupuri de lucru care, pe baza experienței pedagogice a fiecăruia și a ceea ce au învățat la formare, au proiectat două scenarii de învățare nemaipomenite despre reprezentările de gen în cultura pop a tinerilor (vor fi disponibile pentru folosire gratuită pe site-ul mediawise.ro și project-emerge.eu în curând).

A fost nevoie de multă răbdare și disponibilitate din partea tuturor celor implicați ca să ducem la capăt tot acest proces. Mai ales, cel de observare și evaluare, care, cu câteva sincope, ne-a oferit o imagine foarte bună a ceea ce a funcționat sau nu în tot acest timp. 

Producțiile digitale ale elevilor rezultate în urma activităților de creație digitală de deconstrucție a reprezentărilor de gen stereotipe au fost ele însele un indicator de evaluare a pregătirii profesorilor, a calității scenariilor de învățare și a predării la clasă a acestora din urmă.

Raportul de evaluare, care a presupus centralizarea rezultatelor tuturor acestor acțiuni și instrumente, mi-a oferit posibilitatea să mă întorc în timp și să rememorez tot ce am făcut împreună cu grupul nostru de lucru. 

Tot centralizând și analizând datele, am avut satisfacția că am investit tot ce am avut noi mai bun, chiar dacă uneori s-a dovedit a fi dificil sau frustrant din pricina unui buget limitat.

Evaluarea, Cenușăreasa programelor de finanțare în educație

De altfel, la Mediawise Society evaluarea formării și a punerii în practică a celor învățate de către profesorii și bibliotecarii cu care lucrăm a fost dintotdeauna o piatră grea de dus din cauza fondurilor limitate dedicate acestui tip de activitate. Căci, se pare, evaluarea rămâne Cenușăreasa activităților finanțate în programele de educație, în general.

Le mulțumesc mult colegelor mele Sorina Matei, Miruna Molodet Jitea și Adina Ionescu pentru implicarea lor, dar, mai ales, profesorilor finaliști care, în ciuda programului uneori excesiv de aglomerat și a dificultăților întâmpinate, au reușit să creeze interes și înțelegere în rândul elevilor lor, dar și o pereche de resurse educaționale, care sperăm să fie folosite cât mai mult de cât mai mulți profesori. Nu în ultimul rând, mulțumesc elevilor care au luat parte la toate activitățile de învățare promovate de eMerge. 

9 profesori finaliști implicați în proiect – engleză, romană, istorie, educatie sociala, stiinte sociale, prelucrarea digitală a imaginii, jurnalism (curs opțional):

  • Adriana Mihai, București
  • Călin Diaconescu, Lugoj
  • Adelina Els, Turnu Măgurele
  • Mihai Els, Turnu Măgurele
  • Diana Gombos, București
  • Nicoleta Stoica, Arad
  • Liliana Cristache,  Galați
  • Mirela Iordache, Brăila
  • Manuela Bertescu, Brăila

Au mai contribuit pe parcursul proiectului:

  •  Luminița Paraipan, București
  • Ana Maria Huluban, Cluj
  • Ana Maria Ghioc, București
  • Adeline Chiriac, Topoloveni
Evaluarea în educație este costisitoare, dar necesară. Studiu de caz: eMerge
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Prin utilizarea acestui site web sunteți de acord cu Politica noastră de protecție a datelor.
Citește mai mult