Articol de Cristina Șișcanu

O săptămână pe an, elevii au oportunitatea să învețe diferit, prin programul Școala altfel. Cu această ocazie am decis să mergem la elevii Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Iași, să le vorbim despre educație media:

• Ce înseamnă?
• De ce este importantă?
• Cum putem învăța și afla mai multe despre aceasta?

Marți, 7 aprilie, pregătită cu teme de discuții precum Social Networking-ul, adolescenții și școala, Selfie – o formă nouă a narcisismului sau o nevoie?, am mers la liceu, pentru câteva ore de “predat” educație media.

Prima clasă cu care am purtat discuția a fost a IX-a E, profil filologie bilingv-engleză. De la început, elevii au manifestat o curiozitate incredibilă. Temele alese pentru discuții au fost punct de pornire, pentru că imediat ce dialogul a fost construit, bariera de vârstă depășită, întrebările și dezbaterile au curs.

Am remarcat interesul și atenția elevilor la subiectele discutate ilustrate de replica unei fete:

Vorbiți despre ceva ce ne interesează, ce ne privește!

Atât de captivantă a fost conversația încât nici nu am observat ca au trecut două ore jumătate, în loc de una (cum stabilisem inițial).

Table pline de idei

A doua zi, am mers la clasa a X-a A, căreia i s-a alăturat clasa a VII-a C. Inițial am avut câteva emoții legate de unirea celor două clase, dar acestea s-au dovedit inutile când discuția a pornit. Rezultatul m-a surprins întru totul: discuțiile dintre cele două vârste, 16 ani vs. 13/14 ani, au fost intense și pline de informații.

Transferul de “date” se făcea de la unul la celălalt rapid și pe înțelesul tuturor, fără constrângeri, fără prejudecăți. Fiecare își exprima opinia asupra unei probleme care îl privea. La sfârșitul orei, aveam două table pline de idei, nume de aplicații, site-uri, titluri de cărți și desene explicative. Toate aceste simboluri ilustrau fervoarea și implicarea elevilor în discuție.

Unele lucruri, idei erau binecunoscute, intuitive pentru copii, dar, revenind asupra lor, într-o altă formă, i-am îndemnat pe aceștia să conștientizeze efectele pe care acțiunile lor online le pot avea.

Am rămas plăcut surprinsă când am zărit elevi care-și notau ce auzeau sau vedeau la tablă. Pe chipurile unora se citea curiozitatea, teama, intriga, nerăbdarea, bucuria.

Selfie-ul, de la narcisism la artă

Ce i-a captivat cel mai mult a fost discuția despre”selfie”. Un fenomen pe care cu toții îl cunoaștem, dar pe care ei îl “trăiesc”, după cum spunea o elevă. A fost uimitor modul în care se vorbește despre ce înseamnă selfie-ul și cum îl percep adolescenții.

Pornind de la legenda lui Narcis, am vorbit despre artă, lecturi, fotografie. Majoritatea elevilor au afirmat că selfie-ul “nu se compară cu pozele” sau “nu poate fi considerat o poză”, ci este “ceva așa… care ne reprezintă”.

Ceea ce m-a uimit a fost reacția, aproape la unison, pe care au avut-o elevii în momentul în care i-am întrebat ce fac atunci când nu primesc numărul de like -uri pe care îl scontau. Mi s-a răspuns în cor:

“Păi, ștergem poza! Clar!”; “Nu și-a atins scopul…”

“Nu poți s-o lași acolo să vadă toți că ai doar două -trei like -uri la poză.”

Interesant de analizat ar fi maniera în care indivizii se identifică sau nu cu imaginea portretizată într-un selfie. (“Fac si eu poze cu botic, ca fetele, dar nu așa sunt eu de fapt.”)

Teme de gândire

La finalul celor două zile, am plecat și eu cu o listă de articole, aplicații, programe și idei de cercetare. Lista prietenilor mei de pe Facebook s-a mărit și ea, considerabil. A fost o experiență stimulatoare, iar bucuria și implicarea elevilor au fost cel mai bun feedback pe care îl puteam primi.

Pentru a marca aceste ore de discuții dintre MediaWise Society și elevi, am făcut împreună un selfie reprezentativ, așa, pentru o educație mai “altfel”.

Mulțumiri profesoarelor Adriana Athes, Zara Serinella, Simona Manu și doamnelor directoare ale colegiului.