Profesorii din Republica Moldova vor educație media în școli. Cel puțin în mod declarativ, la sfârșitul a două zile de dezbateri și ateliere de educație media la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău*.
Din păcate, nu depinde numai de profesori să se întâmple asta. Mai e nevoie și de voință politică, de politici, de expertiză, de formare inițială și continuă a profesorilor, de materiale educaționale, doar ca să enunț cei mai importanți factori pentru un proces serios.
Voință politică ar fi. Corina Fusu, ministrul Educației din R. Moldova susține că se discută introducerea de capitole noi de ‘educație mediatică’ în educația civică, alături de educația incluzivă și cea pentru drepturile omului. Sper să nu fie doar cuvinte frumos alese pentru un discurs la o conferință internațională.
Experiența m-a învățat să fiu sceptică. Am tot auzit asemenea cuvinte în România, de mai bine de 10 ani încoace. Cu excepția opționalului de Competență în Mass Media în curriculum de liceu și câteva capitole de educație media la ora de educație civică/științe sociale, țara noastră nu are un document de politici pentru educație media, care să includă pregătirea profesorilor și adaptarea programei școlare.
Ce fel de educația media? Protecționism vs. participare
Discursul vorbitorilor moldoveni și apoi dezbaterea despre necesitatea educației media s-au învârtit în jurul lupului cel rău: propaganda rusească din media moldovenească (din emisiunile televizate, cu precădere).
Puterea de influență a propagandei rusești a fost argumentată prin anecdote, prin sondajele de opinie publică care, se pare, înclină către susținerea Rusiei în regiune și prin numărul mic de canale de televiziune autohtone. S-a vorbit mai puțin despre folosirea Internetului și rolul său în informarea moldovenilor.
Lupul cel rău a fost menționat și de ministrul Educației, care s-a plâns și că „activismul civic lasă mult de dorit în R.Moldova”.
Atât autoritățile, cât și practicienii din Chișinău au înțeles că propaganda prin mass media, oricare ar fi forma ei, nu poate fi oprită prin cenzură. Cu toate acestea, când vine vorba de educație media viziunea lor este una protecționistă și politică.
Abordarea educației media cu un scop foarte specific precum neutralizarea propagandei are un dezavantaj. Favorizează ideea de protejare a cuiva vulnerabil împotriva altcuiva mai puternic. Îi arată vulnerabilului ‘directia cea bună’, de obicei stabilită de cei care fac formarea sau de cei care stabilesc ce e moral sau nu, ce e periculos sau nu. Este un model care, în cele din urmă, împiedică exprimarea liberă, dialogul, negocierea sensurilor și acceptarea diversității convingerilor și opiniilor.
Publicul vulnerabil – argument pentru protecționism
Argumentul publicului omogen, consumator pasiv, fără discernământ, vulnerabil la influența media (de obicei, negativă) e folosit în modelul protecționist de educație media, care are la bază teoria efectelor directe ale mass media.
Citiți mai mult despre teoria efectelor directe AICI & AICI.
Am regăsit ideile și în discuțiile din Chișinău. Le remarc și în dezbaterile publice din România și în puținele articole din presa românească pe acest subiect.
Cercetările din ultimii 30 de ani făcute în rândul publicului au arătat că utilizatorii și consumatorii media interpretează mesajele media și reacționează diferit în situații diferite. Același mesaj mediatic poate fi interpretat de indivizi diferiți în moduri diverse.
Măsura în care un individ preia informații din media și le folosește într-o direcție sau alta depinde întotdeauna de convingerile și educația acestuia, de personalitatea și cunoștințele sale, de discuțiile pe care le poartă cu cei apropiați, de contextul social, cultural și economic în care trăiește și, bineînțeles, de competențele sale mediatice.
Să faci abstracție de personalitatea și convingerile cuiva și de bagajul său de cunoștințe, de exemplu, ar însemna să crezi că omul se informează numai după ce a trecut printr-o ședință de dezindividualizare, de ștergere a tot ceea ce-l definește. Sună de-a dreptul absurd, așa-i?
Alternativa – modelul participativ de educație media
Prin modelul participativ de educație media (pe care îl folosim și la #mediawise și despre care am vorbit la Chișinău), pregătim un consumator/utilizator de media autonom, capabil să ia singur decizii de informare și utilizare media.
Cu alte cuvinte, nu-i spunem omului/copilului de ce anume și cum să se protejeze. Mai degrabă, îi oferim cunoștințele și instrumentele care să-l ajute să înțeleagă lucrurile acestea și să decidă în cunoștință de cauză.
Căci, adevărul meu nu este neapărat și al tău. Dă-mi instrumentele să judec informațiile și apoi lasă-mă să decid singur adevărul meu. O afirmație valabilă și pentru părinții prea protectivi, care sfârșesc prin a sufoca libertatea de gândire a copiilor lor.
În foto mai jos, fragment din prezentarea de la Chișinău – despre modelul de educație media #mediawise:
* Conferința internațională de educație media „Actual Perspectives for Training Academic Staff in Contemporary Media Education” a fost organizată de Deutche Welle Academy la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în perioada 26-27 noimebrie 2015.
[socialpoll id=”2313280″]
