Stimate domnule Andrei Pleșu,

Ziua Izabellei – cum dispare granița dintre offline și online
February 11, 2015
OPEN REGISTRATION for the ‘Media Meets Literacy’ in Warsaw, 21-22 May 2015
March 9, 2015

Stimate domnule Andrei Pleșu,

În articolul “Comunicare fără comunicare” publicat în Adevărul.ro săptămâna trecută, faceți o scurtă analiză de situație ce pare că reduce un întreg fenomen – comunicarea mediată – și o generație la o situație dată; la un context smuls din realitatea imediată, observat într-o sală de așteptare.

Ce făcea băiatul cu smartphone-ul în mână? Ce alte opțiuni ar fi avut ca timpul de așteptare să treacă mai ușor? Poate că, până la momentul sălii de așteptare, interacționase cu mama sa cât pentru toată ziua. Dacă s-ar fi învârtit pe lângă picioarele dumneavoastră cu o mașinuță din lemn, dar făcând un zgomot asurzitor, iar mama l-ar fi admonestat încontinuu, ați fi acceptat mai ușor situația de comunicare directă?

Ceea ce încerc să spun este că alegerea noastră de a folosi smartphone-ul sau tableta este mediată la rândul ei de o mulțime de variabile socio-culturale și personale.

Cum folosim media depinde doar de noi

Îmi permit să vă prezint problema dintr-un alt unghi. Comunicarea directă nu a murit. Comunicarea mediată o completează.

Felul în care comunicăm și cum îmbinăm situațiile de comunicare depinde doar de noi – comunicatorii, utilizatorii de media digitale – depinde de sistemul de educație în care ne formăm, de cultura noastră. Folosim noile media în scopuri diverse (socializare, distracție, informare, să treacă timpul etc.), în locuri diverse (acasă, la școală, în autobuz/metrou, în sala de așteptare etc.).

Nu văd nimic îngrozitor în situația descrisă de dumneavoastră, scoasă dintr-un context mai larg și generalizată la ideea de “comunicarea directă a murit; progresul tehnologic ne-a pervertit viața; suntem victime neajutorate; nu mai avem valoare; comunicarea fără comunicare …”

Băiatul și mama lui au ales (și accentuez au ales) acest mod de trecere a timpului, pe care dumneavoastră nu-l vedeți cu ochi buni. Unii oameni au acceptat media digitale mai mult în viața lor, alții mai puțin. Alții ar vrea să experimenteze, dar nu au acces din motive economice sau din lipsă de abilități.

Media – motiv de îngrijorare

Ideea că media sunt țapi ispășitori pentru decăderea valorilor sociale și culturale și pentru pervertirea relațiilor sociale și a comunicării este veche. De la apariția tiparului, politicienii, dar, mai ales, apărătorii valorilor morale ale societății, rezistenți schimbărilor din societate, s-au exprimat împotriva fenomenului.

Primele motive de îngrijorare – teama conducătorilor de a scăpa informația de sub control și, mai apoi, după apariția povestioarelor vândute la colț de stradă, de o calitate îndoielnică, teama pentru decăderea valorilor morale.

Panica morală a continuat în discursul public la apariția fiecărui nou medium în parte – radio, televiziune și acum, Internet. Teama a fost îndreptată către ideea de consum excesiv. La apariția televiziunii, s-a vorbit despre boală, iar în cazul Internetului, despre dependență.

Și întotdeauna teama a fost exprimată în raport cu alții. Alții mai vulnerabili și ignoranți, alții de o condiție socială mai joasă, alții fără educație, alții – copii fără apărare etc.

Discursul alarmant

Printr-o simplă observație personală, redată cu talent scriitoricesc, pare că vă aliniați acelorași tendințe, de simplificare și etichetare a unui fenomen, făcând mediul online singurul responsabil pentru dispariția comunicării directe: “(v)iteza şi cantitatea comunicării au crescut enorm, dar, paradoxal, asta s-a întîmplat pe socoteala dialogului real, a cuvîntului rostit, a schimbului de priviri“.

Și folosiți același discurs alarmant, cu încărcătură emoțională, atunci când descrieți copilul din sala de așteptare folosind smartphone-ul: “s-a cufundat solitar în utilizarea lui“, “se angaja în energice jocuri electronice“, “(…) din clipa în care a intrat „în dialog” cu telefonul, copilul a apucat pe o orbită cu totul străină de lumea din jur. Privea halucinat, lovit, brusc, de un autism irepresibil…” De unde știți că “nu vedea oameni și obiecte, nu percepea nimic din ce se petrecea în preajma lui“? L-ați întrebat?

Iată cum vă promovează un website articolul: “Andrei Pleșu, reacție dură față de Facebook și “comunicarea fără comunicare”. Andrei Pleșu a scris pe adevărul.ro un articol în care a criticat lipsa de comunicare dintre oameni, cauzată de apariția smartphone-urilor și de utilizarea exagerată a aplicațiilor de pe rețelele de socializare sau Citește mai departe…” Sunteți de acord cu această afirmație? Credeți că lucrurile se întâmplă într-o relație de cauză-efect atât de simplă?

Complexitatea comunicării (mediate) azi

Comunicarea mediată este o realitate socială și culturală, un fenomen care a schimbat dinamica relațiilor sociale, ce-i drept, și care se adaugă comunicării directe, interpersonale.

Cred că poziționarea în conflict cu media digitale ne împiedică să vedem noile provocări și posibilitățile pe care acestea le oferă în comunicare, informare, participare civică, artă, distracție și în multe alte aspecte ale vieții noastre socio-culturale.

Sunt de acord că în multe situații de comunicare publică, dar și privată, discursul este redus la perorații de cele mai multe ori agresive, fără argumente, pline de injurii. Dar aceste situații sunt atât de diverse și au la bază mult mai multe variabile ce țin de educația și personalitatea autorilor, de motivațiile lor și de contextul care determină un om să arunce cu invective în spațiul public. Nu aș învinui platforma, instrumentul, care facilitează comunicarea mediată.

Dacă ați propune soluții de îmbunătățire a comunicării dintre oameni, ați recomanda simplu interzicerea platformelor de socializare online sau ați ține cont de toate aceste variabile cu rol important pentru o comunicare bună, utilă? Iată, pe mine platforma m-a ajutat să vă trimit public părerea mea. Cu tot respectul.În articolul “Comunicare fără comunicare” publicat în Adevărul.ro săptămâna trecută, faceți o scurtă analiză ce pare că reduce un întreg fenomen – comunicarea mediată – și o generație la o situație dată, la un context smuls din realitatea imediată, observat într-o sală de așteptare. Ce făcea băiatul cu smartphone-ul în mână? Ce alte opțiuni ar fi avut ca să treacă timpul de așteptare mai ușor? Poate că, până la momentul sălii de așteptare, interacționase și vorbise cu mama sa cât pentru toată ziua. Dacă s-ar fi învârtit pe lângă picioarele dumneavoastră cu o mașinuță din lemn, dar făcând un zgomot asurzitor, iar mama l-ar fi admonestat încontinuu, dar ar fi comunicat cu el, ați fi acceptat mai ușor situația de comunicare directă? Sau, mai bine zis, situația de interacțiune directă, căci comunicarea presupune totuși înțelegere, consens și negociere continuă. Ceea ce încerc să spun este că alegerea noastră de a folosi smartphone-ul sau tableta este mediată la rândul ei de o mulțime de variabile sociale, culturale și personale.

Îmi permit să vă prezint problema dintr-un alt unghi. Comunicarea directă nu a murit. Comunicarea mediată o completează.

Felul în care comunicăm și cum îmbinăm situațiile de comunicare depinde doar de noi, comunicatorii, utilizatorii de media digitale, depinde de sistemul de educație care ne formează, de cultura noastră. Folosim noile media în scopuri diverse (socializare, distracție, informare, să treacă timpul etc.), în locuri diverse (acasă, la școală, în autobuz/metrou, în sala de așteptare etc.). Nu văd nimic îngrozitor în situația descrisă de dumneavoastră, scoasă dintr-un context mai larg și generalizată la ideea de “comunicarea directă a murit; progresul tehnologic ne-a pervertit viața; suntem victime neajutorate; nu mai avem valoare; comunicarea fără comunicare”. Băiatul și mama lui deopotrivă au ales (și accentuez au ales) acest mod de trecere a timpului, pe care dumneavoastră nu-l vedeți cu ochi buni. Unii oameni au acceptat media digitale mai mult în viața lor, alții mai puțin.

Ideea că media sunt țapi ispășitori pentru decăderea valorilor sociale și culturale și pentru pervertirea relațiilor sociale și a comunicării este veche. De la apariția tiparului, politicienii, dar, mai ales, apărătorii valorilor morale ale societății, rezistenți schimbărilor din societate, s-au exprimat împotriva fenomenului. Primele motive de îngrijorare – teama conducătorilor de a scăpa informația de sub control și mai apoi, după apariția povestioarelor vândute la colț de stradă, de o calitate îndoielnică, teama pentru decăderea valorilor morale. Panica morală a continuat în discursul public la apariția fiecărui nou medium în parte – radio, televiziune și acum, Internet. Teama a fost îndreptată către ideea de consum excesiv. La apariția televiziunii, s-a vorbit despre boală, iar în cazul Internetului despre dependență. Și întotdeauna teama a fost exprimată în raport cu alții. Alții, mai vulnerabili și ignoranți, alții de o condiție socială mai joasă, alții fără educație, alții – copii fără apărare etc.

Printr-o simplă observație personală, redată cu talent scriitoricesc, pare că vă aliniați acelorași tendințe, de simplificare și etichetare a unui fenomen, făcând mediul online singurul responsabil pentru dispariția comunicării directe: “(v)iteza şi cantitatea comunicării au crescut enorm, dar, paradoxal, asta s-a întîmplat pe socoteala dialogului real, a cuvîntului rostit, a schimbului de priviri”. Și folosiți același discurs alarmant, cu încărcătură emoțională, atunci când descrieți copilul din sala de așteptare folosind smartphone-ul: “s-a cufundat solitar în utilizarea lui”, “se angaja în energice jocuri electronice”, “(…) din clipa în care a intrat „în dialog” cu telefonul, copilul a apucat pe o orbită cu totul străină de lumea din jur. Privea halucinat, lovit, brusc, de un autism irepresibil…” De unde știți că “nu vedea oameni și obiecte, nu percepea nimic din ce se petrecea în preajma lui”? L-ați întrebat?

Iată cum vă promovează un website articolul: “Andrei Pleșu, reacție dură față de Facebook și “comunicarea fără comunicare”. Andrei Pleșu a scris pe adevărul.ro un articol în care a criticat lipsa de comunicare dintre oameni, cauzată de apariția smartphone-urilor și de utilizarea exagerată a aplicațiilor de pe rețelele de socializare sau Citește mai departe…” Sunteți de acord cu această afirmație? Credeți că lucrurile se întâmplă într-un mod atât de simplu?

Comunicarea mediată este o realitate socială și culturală, un fenomen care a schimbat dinamica relațiilor sociale, ce-i drept, și care se adaugă comunicării directe, interpersonale. Cred că poziționarea în conflict cu media digitale ne împiedică să vedem noile provocări și posibilitățile pe care acestea le oferă în comunicare, informare, participare civică, artă, distracție și în multe alte aspecte ale vieții noastre sociale și culturale. Sunt de acord că în multe situații de comunicare publică, dar și privată, discursul este redus la perorații de cele mai multe ori agresive, fără argumente și pline de injurii. Dar aceste situații sunt atât de diverse și au la bază mult mai multe variabile ce țin de educația și personalitatea autorilor, de motivațiile lor și de contextul care determină un om să arunce cu invective în spațiul public. Nu aș învinui platforma, instrumentul, care facilitează comunicarea mediată. Dacă ați propune soluții de îmbunătățire a comunicării dintre oameni, ați recomanda simplu interzicerea platformelor de socializare online sau ați ține cont de toate aceste variabile cu rol important în comunicarea bună, utilă? Iată, pe mine platforma m-a ajutat să vă scriu părerea mea. Cu tot respectul.

Nicoleta Fotiade
Nicoleta Fotiade
Nicoleta Fotiade is the President and co-founder of Mediawise Society. She is a media literacy educator, researcher and advocate in the media and communication field for more than 15 years. She has a keen interest in empowering educators and students to have a deep critical understanding of how media work and their impact on everyday life. Nicoleta also teaches media education to final year BA students at the Faculty of Psychology and Education Sciences at the University of Bucharest. She is an active member and contributor to international and regional associations (co-founder of IAME – International Association for Media Education). She is the author and co-author of two media literacy textbooks, more than 20 media research studies and several other education materials for teachers and students. Nicoleta holds a Master's degree in Communication from the University of Westminster in London, UK and she earned her Bachelor's degree in Journalism at the Superior School of Journalism in Bucharest.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *