Păziți-vă de Robocopy! Sau ce s-a ales din “reforma” copyright

Mediawise pe lista scurtă pentru Evens Prize for Media Education 2017
October 29, 2016
Cum să urmărești o dezbatere electorală – Fișă de lucru
November 16, 2016

Păziți-vă de Robocopy! Sau ce s-a ales din “reforma” copyright

Se spune că prin 1886 s-au reunit mai marii lumii și au zis ca e nevoie să motivăm oamenii să creeze mai mult. Pe atunci, se considera că foarte puțini o să dorească să creeze mai mult, dacă nu există beneficii și o protecție legală pentru creatori. Așa că au decis ca orice creație originală produsă de mintea umană să fie automat protejată (prin efectul direct al legii, fără alte formalități) pe toată durata vieții autorului, plus 70 de ani după moarte.

Și așa s-a născut dreptul de autor (copyright). Că fără el, toată umanitatea ar fi avut de suferit. Fiecare autor ar fi ținut opera doar pentru el și cufărul cultural ar fi rămas cu un lacăt mare pus pe el.

Dar oare mai e valabilă gândirea aceasta astăzi, 130 de ani mai târziu? În contextul popularității platformelor cu conținut generat de utilizatori și al tendinței de lucru colaborativ (de tip Wikipedia), nu cumva asistăm la o schimbare de atitudine față de creație și inovație?

Întrebările acestea speram să fie adresate în propunerea Comisiei Europene din 14 septembrie de a reforma legislația dreptului de autor. Asta nu s-a întâmplat … ci mai rău, ne-am ales cu Robocopyright

Următorul text este o poveste parodiată, bazată pe videoclipul FixCopyright:

Pe la jumătatea lui septembrie 2016 se făcea că se dă o mega petrecere. Great Gatsby style. Gazda era bătrâna Industrie Bazată pe Conținut (titularii de drepturi), iar invitații – Conașul Web, Dreptul de Autor, Artiști și Politicieni. Motivul petrecerii? Publicarea noului pachet legislativ în domeniul dreptului de autor. Industria de 300 de ani tot sărbătorește și toarnă cu șampanie. În tot acest timp te-ai fi gândit că bucuria petrecerii ar fi cuprins pe toată lumea. Dar nu, într-un colț, însingurați, stau Utilizatorii și Creatorii de conținut. Start-up-urile și Asociațiile nu au fost prezente. Ei n-au fost invitați la masa discuțiilor despre reformă. De ce? Explicația este bineînțeles foarte simplă. Ei au fost consultați într-un mod foarte democratic de către Comisia Europeană.

La miezul nopții își face apariția invitatul-surpriză. Comisia Europeană. În dreapta sa era Taxa pe Link și în stânga, ghici cine? Un robot care se blocase pe următorul mesaj: platformele online nu trebuie să mai fie neutre și trebuie să implementeze algoritmi de filtrare a conținutului!

Comisia Europeană a așezat robotul lângă Dreptul de Autor. Și cu asta, gata. Poliția Privată a Internetului devine legală. Serviciile online devin responsabile cu filtratul și datul jos al conținutului în numele intereselor Industriei Bazate pe Conținut. Ele vor trebui să aplice orbește reguli pentru maximizarea profitului Industriei, fără a ține cont de drepturile și libertățile Utilizatorilor.

Oare putem numi asta reformă? Din punctul de vedere al ApTI (Asociația pentru Tehnologie și Internet) “reforma” nu are nicio legătură cu realitatea din mediul digital. ApTI a publicat un punct de vedere preliminar și a participat la prima dezbatere organizată de Ministerul Culturii în data de 8 octombrie anul acesta.

Nu ești convins de implicații? Hai să luăm un exemplu. Vrei să faci un video ce ia la mișto telefoanele Samsung. Îl pui pe YouTube. Vine Samsung și ți-l dă jos pe motive de copyright. Tras de păr? Ups, s-a întâmplat săptămânile trecute

Dacă nu vrei să lași industria privată să-ți comande ce poți și ce nu poți pune online, implică-te și tu în procesul de consultare național și trimite opinia ta la afaceri.europene@cultura.ro sau spune-ți părerea prin campaniile FixCopyright și SaveTheLink.

În data de 5 octombrie, ApTI a susținut la Iași un atelier în care a prezentat punctele cheie ale propunerii Comisiei Europene de modificare a legislației dreptului de autor. Evenimentul a făcut parte din agenda întâlnirii anuale ANBPR (Asociația Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România). În sesiunea moderată de Nicolaie Constantinescu (Kosson.ro), au fost dezbătute noutățile și problemele noului text legislativ european.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *