UPDATE iulie 2015: Citește și comentariile Mediawise Society trimise Ministerului Educației despre ce ar trebui să conțină competențele digitale în curriculum național.
Ne minunăm cum copii de 2-3 ani folosesc smartphone-ul sau tableta cu o dexteritate nemaipomenită și credem că avem de-a face cu niște digital natives, care știu totul despre tehnologie, înainte să fi învățat ceva despre ea. Să folosești media digitale cu ușurință nu înseamnă că știi să le folosești bine.
Ce înseamnă să le folosești bine?
În primul rând, să știi să folosești aparatele digitale și sistemele de operare ale calculatorului, ale tabletei, smartphone-ului etc. și să poți accesa Internetul (abilități funcționale sau competențe TIC*).
În al doilea rând, să știi să scrii texte, să faci fotografii și materiale video cu ajutorul mediilor digitale. Apoi, să fii în stare să comunici în diverse situații publice sau private, în text sau imagini, cu ajutorul media. Să înțelegi cum funcționează mass-media, cine produce mesajele media, cu ce scop și pentru cine, și, eventual, cu ce impact.
Să știi să cauți și să selectezi informațiile, să înțelegi situațiile în care te folosești de media digitale și de ce le folosești (contextualizarea socio-culturală).
Nu în ultimul rând, să știi să te descurci în situații de risc online (hărțuire online, instigare la ură etc.) ca să te poți bucura de oportunitățile pe care Internetul și media digitale le oferă. Tot acest complex de cunoștințe și abilități poartă numele de competențe digitale (en. digital literacy).
În România, competențele digitale sunt deseori confundate cu competențele TIC. Se întâmplă în discursul public, în rapoarte de proiecte POSDRU de formare a cadrelor didactice, în documente oficiale etc. Competențele TIC sunt de fapt primul pas spre dezvoltarea competențelor digitale. Sunt precondiție în educația pentru competențe digitale. Fotografia alăturată ilustrează foarte bine componentele ce alcătuiesc competențele digitale.
Distincția este importantă mai ales din perspectiva politicilor educaționale și a consecințelor acestora în educație și formare. Limităm definiția, limităm politica de învățare doar la abilități tehnice de accesare a calculatorului.
Or, universul media digital – așa cum reiese și din descrierea de mai sus – presupune un ansamblu complex de funcții, utilități și abilități. Competențele TIC nu sunt de ajuns ca să ne bucurăm pe deplin de tot acest univers digital și să ne folosim de toate oportunitățile pe care ni le oferă.
În ultimii 10 ani aproximativ, de când educația TIC a intrat în programa școlară (mult prea extinsă pentru nevoile elevilor și deloc dezvoltată pentru restul de cunoștințe și abilități**), cursurile de formare continuă a cadrelor didactice din România s-au concentrat și ele doar pe dezvoltarea competențelor TIC.
La fel, majoritatea universităților din România au dezvoltat programe de formare pentru competențe TIC și de e-learning (folosirea diverselor platforme digitale în predare/învățare) și nu pentru competențe digitale.
Cred că a venit vremea să ne deschidem mintea și politicile educaționale, să le facem relevante pentru mediu socio-cultural în care trăim, să ținem pasul cu schimbările tehnologice și sociale.
*TIC = Tehnologia Informației și Comunicării
** pentru detalii poți consulta raportul Charting Media&Learning in Europe 2013, capitolul România, p.93 (English)
